Mituri despre vaccinare

Multe idei preconcepute despre vaccinuri persistă de decenii, din cauză că mulţi nu înţeleg corect cum funcţionează vaccinurile. Iata care sunt cele mai răspândite prejudecăţi legate de vaccinuri:

Ideea „Sistemului imunitar suprasolicitat”

Probabil că una dintre cele mai răspândite prejudecăţi este ideea că sistemul imunitar al unui copil poate fi „suprasolicitat” în cazul în care copilul primeşte un vaccin cu mai multe valențe și care îi oferă protecție în fața mai multor boli. Ideea a început să apară o dată cu extinderea schemei recomandate de vaccinare a copiilor, care include mai multe vaccinuri, dintre care unele combinate sub formă de vaccinuri multiple, administrate simultan. Studiile însă au demonstrat în mod repetat că vaccinările recomandate nu riscă să provoace efecte adverse mai puternice când sunt administrate simultan, faţă de vaccinurile administrate separat.

Unii părinţi decid să „prelungească” perioada în care copiii lor sunt vaccinaţi, „pentru eventualitatea” în care această prejudecată ar avea totuşi un substrat real. Nu există însă dovezi ştiinţifice care să susţină această abordare şi, pe de altă parte, amânarea vaccinului pune copiii în pericol, căci aceştia riscă să facă boli ce ar putea fi prevenite.

Ideea „Bolilor dispărute”

Există persoane care presupun că, dacă anumite boli ca poliomielita au fost eradicate, nu mai este necesar să îşi vaccineze copiii contra lor. Greșit!

Poliomielita este încă răspândită în alte părţi ale lumii şi ar putea foarte uşor să infecteze persoanele neprotejate, dacă ar fi reintrodusă în ţară.

Un alt exemplu îl constituie pojarul, care a devenit o boală rară în Statele Unite. Chiar și așs, au izbucnit epidemii de pojar atunci când americani au călătorit în ţări unde pojarul încă este o boală răspândită și au adus-o cu ei. În condiţiile respectării schemelor de vaccinare, cele mai multe dintre aceste epidemii pot fi prevenite. Dar dacă numărul persoanelor vaccinate scade, cazurile de boli „importate” ce pot fi prevenite vor deveni tot mai frecvente. De pildă, la începutul anilor 2000, numărul scăzut de vaccinări din Anglia a făcut ca pojarul să devină încă o dată o boală endemică, după ce anterior numărul ridicat de vaccinări stopase răspândirea bolii în această ţară.

Ideea că „Se îmbolnăvesc mai multe persoane vaccinate decât nevaccinate”

Când izbucneşte o epidemie a unei boli care e rară pentru regiunea respectivă, cum a fost cazul pojarului în Statele Unite, persoanele nevaccinate sunt singurele în poziţie de risc. Pentru că nu există vaccin 100% eficient, există şi un număr de persoane vaccinate care se pot îmbolnăvi. De fapt, în timpul unei astfel de epidemii, numărul persoanelor vaccinate care se vor îmbolnăvi va fi adesea mai mare decât cel al persoanelor nevaccinate care se vor îmbolnăvi. Acest lucru nu se întâmplă însă fiindcă vaccinul ar fi ineficient, ci fiindcă sunt extrem de puţine persoane care evită vaccinarea. Să studiem statisticile legate de o epidemie ipotetică:

Avem un grup de 500 de persoane care au fost expuse unei epidemii a unei boli rare. Dintre aceste 500 de persoane, 490 au fost vaccinate şi 10, nu. Diverse vaccinuri oferă grade diferite de protecţie, dar în acest caz să presupunem că 98 dintre cele 100 de persoane vaccinate vor dezvolta imunitate contra bolii.

În cazul în care sunt expuse la epidemia toate cele 10 persoane nevaccinate, acestea vor face boala. Cum rămâne insa cu cele 490 de persoane care au fost vaccinate ?

Pornind de la premiza că 98 din 100 de persoane dezvoltă imunitate faţă de boală (lăsând 2 persoane din 100 neprotejate), aproximativ 10 dintre cele 490 de persoane vaccinate vor face boala, adică acelaşi număr ca şi persoanele nevaccinate.

Aceste cifre nu iau însă în calcul procentul de persoane vaccinate şi nevaccinate care se îmbolnăvesc. Dintre cele care s-au îmbolnăvit, 10 au fost vaccinate şi 10, nu. Dar cei 10 indivizi care au fost vaccinaţi reprezintă doar (10 / 490) = 2% din numărul indivizilor care au fost vaccinaţi din grupul total de 500. Cei 10 care nu au fost vaccinaţi reprezintă (10 / 10) = 100% din numărul indivizilor nevaccinaţi. Ca atare, rezultatele finale ale epidemiei arată astfel:

• Nr. total de persoane din grup: 500
• Persoane vaccinate: 490
• Persoane nevaccinate: 10
• Procentul de persoane vaccinate care s-au îmbolnăvit: 2%
• Procentul de persoane nevaccinate care s-au îmbolnăvit: 100%

Ideea că „Nu vaccinurile, ci igiena şi nutriţia mai sănătoasă ajută la reducerea ratei de îmbolnăvire”

Cu siguranţă că un nivel crescut de igienă şi nutriţie contribuie la diminuarea incidenţei anumitor boli. Însă, datele care studiază numărul de boli produse înainte şi după introducerea unui vaccin, demonstrează că vaccinurile sunt direct răspunzătoare pentru scăderea masivă a ratelor de îmbolnăvire.

De exemplu, cazurile de pojar ajunseseră la un număr între 300.000 şi 800.000 pe an în Statele Unite între 1950 şi 1963, când un vaccin autorizat în perioada respectivă a început să fie folosit pe scară largă. Până în 1965, numărul de cazuri de pojar din SUA a scăzut dramatic. În 1968 au fost raportate aproximativ 22.000 de cazuri (adică în numai trei ani s-a produs o scădere de 97,25% de la 800.000 cazuri). În 1998, deja numărul de cazuri ajunsese la o medie de aproximativ 100 sau chiar mai puţin pe an. Pentru cele mai multe boli pentru care există vaccinuri disponibile, numărul de îmbolnăviri a scăzut după vaccinare.

Probabil că varicela este cea mai bună dovadă că vaccinurile asigură scăderea dramatică a numărului de îmbolnăviri şi decese. Dacă igiena şi nutriţia ar fi condiţii suficiente de prevenire a unor boli infecţioase, numărul de cazuri de varicelă ar fi scăzut cu mult înainte de introducerea vaccinului contra varicelei, care a devenit disponibil abia la jumătatea anilor 1990. Dar numărul de cazuri de varicelă din Statele Unite la începutul anilor 1990, înainte ca vaccinul să fie introdus în 1995, era de aproximativ 4 milioane pe an. În 2004, deja numărul de îmbolnăviri scăzuse cu aproximativ 85%.

Ideea că „Imunitatea dobândită în mod natural este mai bună decât cea indusă de vaccin”

Unii susţin că, dacă o persoană ia contact pe cale naturală cu boala şi supravieţuieşte, va dezvolta o protecţie mai bună decât cea asigurată de vaccin. Este adevărat că imunitatea dobândită în mod natural rezistă în anumite cazuri mai mult decât cea indusă prin vaccinare, dar riscurile unei îmbolnăviri pe cale naturală depăşesc riscurile vaccinului pentru fiecare vaccin recomandat.

De exemplu, infectarea pe cale naturală cu pojar provoacă encefalită (inflamarea creierului) la 1 individ din 1000 şi ucide 2 indivizi din 1000 infectaţi. Însă vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) duce la encefalită sau reacţii alergice severe doar la unul din fiecare un milion de indivizi vaccinaţi şi previne infectarea cu pojar. Beneficiile imunităţii dobândite prin vaccinare depăşesc cu mult riscurile serioase care apar o dată cu infectarea pe cale naturală, chiar şi în cazurile în care sunt necesare doze de rapel pentru menţinerea imunităţii.

În plus, vaccinurile contra Hib (Haemophilus Influenzae tip b) şi antitetanos oferă în mod real un nivel de imunitate mai eficient decât cel obţinut prin infectarea pe cale naturală.