Top 20 – Întrebări despre vaccinuri

Top 20 – Întrebări despre vaccinuri

  1. Cum funcţionează vaccinurile? Lucrează împotriva viruşilor şi bacteriilor?
  2. De ce nu sunt toate vaccinurile 100% eficiente?
  3. De ce există atât de multe vaccinuri?
  4. Imunitatea dobândită pe cale naturală este mai bună decât cea obţinută prin vaccinare?
  5. De ce pentru anumite vaccinuri sunt necesare doze de rapel?
  6. Am fost invitaţi la o „petrecere cu varicelă”. Ar fi mai bine pentru copilul meu să se îmbolnăvească în acest mod? De ce ne vaccinăm împotriva unei boli uşoare, cum este varicela?
  7. Poţi să faci o anumită boală după ce ţi-a fost administrat vaccinul care ar trebui să o prevină? Şi de ce anumite vaccinuri conţin agenţi patogeni vii, în timp ce altele conţin agenţi patogeni inactivaţi?
  8. Sistemul imunitar al bebeluşilor poate face faţă unui număr atât de mare de vaccinuri?
  9. De ce apare în fiecare an un alt vaccin gripal?
  10. Ce înseamnă imunitatea de grup? E un fenomen real? Cum funcţionează?
  11. De ce anumite vaccinuri sunt contraindicate pentru persoanele alergice la ouă?
  12. Vaccinurile provoacă autism?
  13. Se spune că vaccinurile sunt legate de probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi scleroza multiplă, diabetul şi autismul. Este adevărat?
  14. Fişa cu informaţii despre vaccinul făcut recent de copilul meu includea o listă lungă de posibile efecte secundare. De ce mai e recomandat vaccinul dacă poate provoca toate aceste efecte secundare?
  15. Se fac suficiente teste de siguranţă pentru producerea vaccinurilor?
  16. Vaccinurile conţin ţesut fetal recoltat în urma avorturilor?
  17. Nu e adevărat că un nivel crescut de igienă şi nutriţie ajută mai mult decât vaccinurile la diminuarea ratelor de îmbolnăvire şi deces?
  18. De ce nu putem eradica şi alte boli, aşa cum am făcut cu variola?
  19. Vaccinul antipolio are legătură cu HIV?
  20. Vaccinul antipolio are legătură cu cancerul?
  1. Cum funcţionează vaccinurile? Lucrează contra viruşilor şi bacteriilor?

Vaccinurile lucrează ca să vă pregătească sistemul imunitar contra viitoarelor „atacuri” ale unei anumite boli. Există vaccinuri contra patogenilor virali şi bacteriali, deci contra agenţilor care provoacă bolile.

Când un agent patogen pătrunde în organism, sistemul imunitar produce anticorpi ca să încerce să lupte cu boala. În funcţie de forţa sistemului imunitar al fiecărui organism şi de eficienţa cu care anticorpii luptă contra patogenilor, puteţi să vă îmbolnăviţi sau nu.

În cazul în care vă îmbolnăviţi, unii dintre anticorpii creaţi vor rămâne în organism pe post de „câini de pază”, chiar şi după ce v-aţi însănătoşit. Dacă pe viitor veţi mai fi expus aceluiaşi agent patogen, anticorpii îl vor recunoaşte şi vor lupta contra lui.

Vaccinurile funcţionează datorită acestei funcţii a sistemului imunitar, pentru că ele conţin versiuni omorâte, atenuate sau parţiale ale unui anumit agent patogen. Când faceţi un vaccin, agenţii patogeni conţinuţi – indiferent de versiune – nu sunt suficient de puternici sau de numeroşi ca să vă îmbolnăvească, dar sunt în număr suficient ca să vă stimuleze sistemul imunitar pentru a produce anticorpi. Astfel, dobândiţi imunitate la boala respectivă şi pentru viitor, chiar dacă nu vă îmbolnăviţi. În cazul în care veţi intra din nou în contact cu agentul patogen respectiv, sistemul dv. imunitar îl va recunoaşte şi va putea să lupte contra lui.

Anumite vaccinuri contra bacteriilor conţin chiar o formă a bacteriilor respective. În alte cazuri, vaccinurile pot fi produse cu o formă modificată a toxinei generate de bacteria respectivă. De exemplu, tetanosul nu e provocat în mod direct de bacteria Clostridium tetani, ci simptomele sunt în principale cauzate de tetanospasmină, o toxină produsă de acea bacterie. Ca urmare, anumite vaccinuri se prepară cu o versiune slăbită sau inactivată a toxinei care, de fapt, produce simptomele bolii. Această toxină slăbită sau inactivată se numeşte toxoidă. Vaccinul antitetanos se prepară cu toxoida tetanospasmină.

  1. De ce nu sunt toate vaccinurile 100% eficiente?

Vaccinurile au misiunea de a genera o reacţie a sistemului imunitar care să protejeze persoana vaccinată contra viitoarelor expuneri la boala respectivă. Dar sistemul imunitar al fiecărui individ este diferit, astfel încât e posibil ca în anumite cazuri sistemul imunitar al unei persoane să nu aibă o reacţie adecvată. Ca urmare, persoana respectivă nu va fi protejată eficient după vaccinare.

Acestea fiind spuse, trebuie reţinut că eficienţa celor mai multe vaccinuri este ridicată. După rapelul cu o a doua doză de multivaccin ROR (pojar, oreion, rubeolă) sau de vaccin antipojar, 99,7% din persoanele vaccinate devin imune la pojar. Vaccinul antipolio inactivat oferă eficienţă 99% după administrarea a trei doze. Vaccinul contra varicelei (denumită şi „vărsat de vânt”) are o eficienţă de 85% – 90% în prevenirea tuturor infectărilor cu varicelă, dar este 100% eficient în prevenirea formelor de varicelă moderate şi grave.

  1. De ce există atât de multe vaccinuri?

La ora actuală în SUA, schema de vaccinare pentru copiii cu vârste de la naştere până la 6 ani recomandă vaccinarea contra a 14 boli diferite. Unii părinţi se tem că acest număr pare destul de mare, în special în condiţiile în care unele dintre aceste vaccinuri se fac contra unor boli care au devenit extrem de rare în Statele Unite.

Fiecare boală pentru care se recomandă vaccinarea produce însă forme grave de îmbolnăvire sau chiar moartea în rândul populaţiei nevaccinate şi riscă să reapară rapid dacă rata de vaccinare se diminuează. În ultimii ani, în Statele Unite a crescut numărul de cazuri de oreion ca urmare a diminuării ratelor de vaccinare, existând cazuri de pacienţi cu complicaţii severe, care au impus spitalizarea. Înainte de introducerea vaccinului Hib (Haemophilus Influenzae de Tip b), meningita Hib afecta peste 12 000 de copii americani anual, ucigând 600 şi lăsând multe alte cazuri cu convulsii, surzenie şi dezabilităţi. După introducerea vaccinului, numărul de decese produse de Hib a scăzut la mai puţin de 10 pe an.

Fiecare vaccin din schema de imunizare continuă să fie recomandat din cauza riscurilor care apar în cazul infectării pe cale naturală.

  1. Imunitatea dobândită pe cale naturală este mai bună decât cea obţinută prin vaccinare?

În anumite cazuri, imunitatea naturală rezistă mai mult decât cea căpătată prin vaccinare. Dar riscurile unei infecţii naturale întrec cu mult riscurile imunizării pentru fiecare vaccin recomandat. De exemplu, infecţiile naturale cu pojar provoacă encefalită (inflamarea creierului) pentru una din 1000 de persoane infectate. Per total, infectarea cu pojar ucide 2 din 1000 de persoane infectate. Prin contrast, combinaţia de multivaccin ROR (pojar, oreion, rubeolă) provoacă reacţii alergice severe doar pentru 1 din fiecare milion de indivizi vaccinaţi, prevenind în acelaşi timp infectarea cu pojar. Beneficiile imunităţii căpătate prin vaccin întrec cu mult riscurile grave ale infectării pe cale naturală.

În plus, vaccinurile contra Hib (Haemophilus Influenzae de Tip b) şi antitetanos oferă o imunitate mai eficientă decât cea obţinută prin infectare pe cale naturală.

  1. De ce pentru anumite vaccinuri sunt necesare doze de rapel?

Încă nu se ştie exact de ce durata imunităţii dobândite prin vaccinare diferă de la un vaccin la altul. Unele vaccinuri oferă imunitate pentru toată viaţa, în timp ce altele au nevoie de doze de rapel pentru a păstra imunitatea persoanei vaccinate. Studiile recente sugerează că persistenţa imunităţii faţă de o anumită boală poate depinde de viteza cu care boala respectivă progresează de obicei în organism. Dacă o boală evoluează foarte rapid, e posibil ca reacţia sistemului imunitar (adică a anticorpilor care se formează după o infectare sau vaccinare anterioară şi care joacă rolul unor „câini de pază”) să nu se poată produce suficient de rapid pentru a preveni infectarea, în cazul în care acestor anticorpi nu li s-a „reamintit” recent de boala respectivă, ca să poată sta „de pază”. Dozele de rapel sunt cele care „reamintesc” sistemului imunitar de boala respectivă.

Se fac în continuare studii asupra rezistenţei imunităţii dobândite prin vaccinare.

  1. Am fost invitaţi la o „petrecere cu varicelă”. Ar fi mai bine pentru copilul meu să se îmbolnăvească de varicelă în acest mod? De ce ne mai vaccinăm contra unei boli uşoare, cum e varicela?

Ideea „petrecerilor cu varicelă” vine în general de la percepţia că varicela ar fi o boală inofensivă. Înainte să existe vaccinul contra varicelei, infecţiile cu această boală produceau 10.000 de spitalizări şi peste 100 de decese pe an, în Statele Unite. Dacă un copil este expus infectării pe cale naturală cu varicelă, riscă să facă o formă gravă a acestei boli.

Chiar şi cazurile necomplicate de varicelă pot face un copil să lipsească o săptămână sau chiar mai mult timp de la şcoală, obligând părintele să lipsească de la serviciu ca să îl îngrijească. În plus, infectarea pe cale naturală presupune riscul de a-i infecta şi pe alţii. Dacă vaccinarea cu succes protejează un copil contra varicelei fără acest risc, copiii care sunt infectaţi cu varicelă în mod natural sunt contagioşi şi pot molipsi nu numai alţi copii, ci şi adulţi – care prezintă riscuri crescute de complicaţii produse de această boală.

Pe de altă parte, vaccinarea contra varicelei previne de obicei viitoarele infectări cu această boală. Există cazuri rare în care, în urma vaccinării, anumite persoane nu dezvoltă un nivel adecvat de protecţie pentru a se proteja de infectări ulterioare cu această boală. În aceste cazuri, persoanele respective fac în general forme uşoare ale bolii, cu simptome mai puţine şi o durată mai mică decât a bolii contractate în mod natural. (Totuşi persoanele cu aceste forme uşoare sunt contagioase şi trebuie să aibă grijă să nu îi expună virusului şi pe alţii.)

  1. Poţi să faci o anumită boală după ce ţi-a fost administrat vaccinul care ar trebui să o prevină? De ce anumite vaccinuri conţin agenţi patogeni vii, în timp ce altele conţin agenţi patogeni inactivaţi?

Vaccinurile inactivate se fac cu forme inactivate – sau doar cu anumite părţi – ale agenţilor patogeni respectivi. Aceste vaccinuri nu pot să provoace boala contra căreia sunt administrate. După ce unei persoane i se administrează un astfel de vaccin inactivat, este imposibil ca persoana să mai facă boala respectivă.

Vaccinurile active atenuate (sau slăbite) sunt teoretic capabile să provoace bolile respective, fiindcă încă se pot reproduce (deşi nu prea bine) şi e posibil să apară mutaţii care să provoace o formă agresivă a patogenului respectiv. Asemenea vaccinuri sunt însă produse ţinând cont de aceste aspecte – şi ca atare sunt atenuate pentru a micşora cât mai mult aceste riscuri. Reversia la o formă agresivă reprezintă o problemă pentru anumite forme ale vaccinului antipolio oral; din acest motiv, la ora actuală în Statele Unite se foloseşte doar forma inactivată a acestui vaccin.

Este important de reţinut că vaccinurile atenuate pot să provoace probleme grave pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit, ca de exemplu pacienţii cu cancer. Aceştia pot primi o formă inactivată a vaccinului, dacă există. În caz contrar, medicii pot recomanda evitarea vaccinului. În aceste cazuri, persoanele respective se bazează doar pe imunitatea grupului pentru a se proteja.

Cât despre întrebarea de ce anumite vaccinuri conţin agenţi patogeni vii şi altele conţin agenţi patogeni inactivaţi (omorâţi), motivele diferă de la o boală la alta. În general vorbind, vaccinurile active atenuate asigură o imunitate de durată mai mare decât vaccinurile inactive. Astfel, e mai probabil ca vaccinurile inactivate să impună revenirea cu doze de rapel, pentru a se menţine imunitatea organismului. Pe de altă parte, vaccinurile inactive tind să fie mai stabile la depozitare şi nu pot să provoace bolile respective. Comunitatea medicală trebuie să cântărească atent aceste plusuri şi minusuri, pentru a decide ce abordare să adopte în cazul fiecărei boli.

  1. Sistemul imunitar al bebeluşilor poate face faţă unui număr atât de mare de vaccinuri?

Da. Studiile demonstrează că sistemul imunitar al sugarilor poate face faţă administrării simultane a mai multor vaccinuri – chiar mai multe decât numărul recomandat la ora actuală. Schema de imunizare se bazează pe capacitatea de reacţie a sistemului imunitar al sugarilor şi pe ideea că aceştia riscă să facă anumite boli. De exemplu, imunitatea transmisă de mamă copilului, după naştere, este un fenomen temporar şi de obicei nu include imunitate contra unor boli ca poliomielita, hepatita B, Haemophilus Influenzae Tip b şi altele, care pot fi prevenite prin vaccinare.

  1. De ce apare în fiecare an un alt vaccin gripal?

Spre deosebire de majoritatea vaccinurilor, care conţin cele mai comune tulpini ale unui anumit agent pateogen (în cazul în care există mai mult de o tulpină) şi se schimbă rareori, vaccinul gripal sezonier se schimbă frecvent, deşi e posibil ca una sau mai multe tulpini de virus din vaccin să se păstreze de la un an la altul. Acest lucru se datorează faptului că tulpinile de virus gripal care circulă sunt în permanentă schimbare. În fiecare an, cercetătorii aleg viruşii pentru noul vaccin pe baza celor care vor circula, cel mai probabil, în următorul sezon de gripă, oferind astfel protecţie contra celor mai răspândite tulpini. Ca urmare, atunci când faceţi un vaccin gripal sezonier, de obicei nu primiţi o altă „doză” din acelaşi vaccin gripal pe care l-aţi făcut anterior. De obicei, un nou vaccin vă oferă protecţie contra unui nou set de viruşi gripali.

  1. Ce înseamnă imunitatea de grup? E un fenomen real? Cum funcţionează?

Imunitatea de grup, denumită şi „imunitatea comunităţii”, se referă la protecţia oferită tuturor membrilor unei comunităţi de ratele de vaccinare ridicate. Dacă suficient de multe persoane se vaccinează contra unei anumite boli, devine mai greu pentru acea boală să afecteze un procent mare din comunitatea respectivă. Astfel, chiar şi cei care nu pot fi vaccinaţi – inclusiv sugarii şi persoanele cu boli cronice – se bucură de un anumit grad de protecţie, căci se reduce probabilitatea unei epidemii care i-ar expune acelei boli.

  1. De ce anumite vaccinuri sunt contraindicate pentru persoanele alergice la ouă?

Anumite vaccinuri, cum ar fi majoritatea vaccinurilor gripale, sunt cultivate pe ouă de găină. În procesul de producere a vaccinului se înlătură cele mai multe proteine din ou, însă există temerea că aceste vaccinuri ar putea genera o reacţie alergică în cazul persoanelor alergice la ouă.

Un raport recent a constatat că majoritatea copiilor alergici la ou care au făcut vaccin gripal nu au prezentat reacţii adverse. Aproximativ 5% din copiii din grupul de studiu au avut reacţii relativ minore – de exemplu, urticarie – care s-au rezolvat fără tratament. La ora actuală se derulează şi alte studii care îşi propun să continue examinarea acestor aspecte.

În cele mai multe cazuri, doar persoanele cu alergie severă la ou (alergie care le poate pune viaţa în pericol) au contraindicaţii de administrare a vaccinurilor cultivate pe ouă. Medicul dvs. vă poate oferi informaţii specifice.

  1. Vaccinurile provoacă autism?

Această posibilitate a fost mediatizată după ce o lucrare din 1998 a unui medic britanic a afirmat că s-ar fi descoperit dovezi că multivaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) ar avea o conexiune cu autismul. Această potenţială conexiune a fost explorată în detaliu, dar numeroase studii nu au descoperit nicio asemenea legătură, iar acel studiul din 1998 a fost retras oficial de Lancet, publicaţia în care apăruse iniţial. De asemenea, au fost efectuate studii referitoare la existenţa unei posibile legături între conservantul thimerosal, care e utilizat în anumite vaccinuri, şi autism. Încă o dată, nu au fost găsite asemenea conexiuni.

Este foarte probabil ca această prejudecată să persiste din cauza coincidenţei care face ca prima copilărie să fie perioada când se fac anumite vaccinuri, dar şi perioada când apar primele simptome de autism.

  1. Se spune că vaccinurile sunt legate de probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi scleroza multiplă, diabetul şi autismul. Este adevărat?

Toate vaccinurile pot avea efecte secundare. Cele mai multe dintre aceste efecte sunt însă slabe şi doar temporare. Efectele adverse produse de vaccinuri sunt monitorizate prin intermediul mai multor sisteme de raportare şi nu există dovezi oferite de aceste sisteme care să susţină astfel de afirmaţii.

  1. Fişa cu informaţii despre vaccinul făcut recent de copilul meu includea o listă lungă de posibile efecte secundare. De ce mai e recomandat vaccinul, dacă poate provoca toate aceste efecte secundare?

Toate vaccinurile pot avea efecte secundare. De obicei însă acestea sunt foarte uşoare: o uşoară durere şi sensibilitate la locul aplicării vaccinului (pentru vaccinurile injectabile), dureri de cap şi febră, dar nu foarte mare. Acestea sunt exemple comune de efecte secundare ale vaccinurilor. Există şi riscul apariţiei unor efecte secundare grave, inclusiv reacţii alergice, însă acestea se produc extrem de rar. Medicul dvs. vă poate explica în detaliu ce riscuri pot să apară în cazul fiecărui vaccin.

E important să cântăriţi posibilele efecte secundare ale vaccinurilor plasându-le în context. Deşi este posibil să apară şi efecte secundare grave, acestea se produc extrem de rar. E important să reţineţi că şi decizia de a nu face un vaccin prezintă riscuri grave. Vaccinurile protejează contra unor boli infecţioase care pot fi mortale. Evitarea vaccinării creşte riscul de a contracta aceste boli şi de a-i îmbolnăvi şi pe alţii.

  1. Se fac suficiente teste de siguranţă pentru producerea vaccinurilor?

Vaccinurile sunt testate în mod repetat înainte de a fi autorizate, apoi după introducerea lor pe piaţă continuă să fie monitorizate pentru sesizarea eventualelor reacţii adverse.

  1. Vaccinurile conţin ţesut fetal recoltat în urma avorturilor?

Vaccinul antirubeolic inclus în multivaccinul ROR (rujeolă, oreion şi rubeolă) este cultivat pe linii de celule umane. Unele dintre aceste linii de celule au fost iniţiate din ţesuturi fetale recoltate în anii 1960, în urma întreruperilor de sarcină realizate legal. Pentru obţinerea vaccinului antirubeolic nu sunt necesare noi mostre de ţesut fetal.

  1. Nu e adevărat că un nivel crescut de igienă şi nutriţie ajută mai mult decât vaccinurile la diminuarea ratelor de îmbolnăvire şi deces?

Cu siguranţă că un nivel crescut de igienă şi nutriţie poate contribui, alături de alţi factori, la diminuarea incidenţei anumitor boli. Însă datele care studiază numărul de boli produse înainte şi după introducerea unui vaccin demonstrează însă că vaccinurile sunt într-o măsură copleşitoare răspunzătoare pentru scăderea masivă a ratelor de îmbolnăvire. De exemplu, cazurile de pojar ajunseseră la un număr între 300.000 şi 800.000 pe an în Statele Unite între 1950 şi 1963, când un vaccin recent autorizat a început să fie folosit pe scară largă contra pojarului. Până în 1965, numărul de cazuri de pojar din SUA a scăzut dramatic. În 1968 au fost raportate aproximativ 22.000 de cazuri (adică în numai trei ani s-a produs o scădere de 97,25% de la 800.000 cazuri). În 1998, deja numărul de cazuri ajunsese la o medie de aproximativ 100 sau chiar mai puţin. Pentru cele mai multe boli pentru care există vaccinuri disponibile, numărul de cazuri a scăzut similar după vaccinare.

Probabil că varicela este cea mai bună dovadă că vaccinurile – şi nu igiena sau nutriţia – asigură scăderea dramatică a numărului de îmbolnăviri şi decese. Dacă igiena şi nutriţia ar fi condiţii suficiente de prevenire a unor boli infecţioase, numărul de cazuri de varicelă ar fi scăzut cu mult înainte de introducerea vaccinului contra varicelei, care a devenit disponibil abia la jumătatea anilor 1990. Dar numărul de cazuri de varicelă din Statele Unite la începutul anilor 1990, înainte ca vaccinul să fie introdus în 1995, era de aproximativ 4 milioane pe an. În 2004, deja numărul de îmbolnăviri scăzuse cu aproximativ 85%.

  1. De ce nu putem eradica şi alte boli, aşa cum am făcut cu variola?

Teoretic, aproape toate bolile infecţioase pentru care există un vaccin eficient ar trebui să poată fi eradicate. Dacă există rate de vaccinare suficient de mari şi o bună coordonare între instituţiile de sănătate publică, o boală poate fi împiedicată să facă foarte multe victime. În final, dacă nu mai există persoane care să poată fi infectate, boala trebuie să dispară. (O excepţie demnă de reţinut este tetanosul, o boală care e infecţioasă, dar nu şi contagioasă: este provocată de o bacterie găsită de obicei în fecalele de animale, printre altele. Astfel, tetanosul nu poate fi eradicat fără a înlătura complet bacteria Clostridium tetani de pe planetă.)

Variola este însă neobişnuită în ceea ce priveşte setul de caracteristici care au făcut ca boala să poată fi eradicată. Spre deosebire de multe alte boli infecţioase, variola nu are un rezervor animal. Cu alte cuvinte, nu se poate „ascunde” într-o populaţie de animale, de unde să reapară ca să reinfecteze oamenii. Unele boli pot face acest lucru (de exemplu, febra galbenă poate infecta anumite primate; dacă un ţânţar muşcă o primată infectată, poate transmite ulterior virusul şi unui om).

Un alt obstacol în calea eradicării mai multor boli infecţioase este vizibilitatea. Persoanele bolnave de variolă erau extrem de vizibile: erupţia de variolă era uşor de recunoscut, deci orice caz nou putea fi detectat rapid. Eforturile de vaccinare au putut fi concentrate pe baza localizării cazurilor şi a expunerii potenţiale a altor indivizi. Pe de altă parte, poliomielita nu are simptome vizibile la aproximativ 90% dintre persoanele infectate. Ca urmare, monitorizarea răspândirii virusului este extrem de dificilă, ceea ce face ca boala să fie greu de eradicat.

Aspectul cel mai important este că bolnavii de variolă în general nu atingeau nivelul maxim de contagiune (capacitatea de a infecta alte persoane) decât abia după apariţia erupţiei specifice bolii. Ca urmare, eforturile rapide de a-i băga în carantină pe bolnavii care prezentau erupţia respectivă lăsau de obicei suficient timp pentru a vaccina orice alte persoane fuseseră expuse deja. În acelaşi timp, puteau fi prevenite expunerile ulterioare. Însă multe boli infecţioase nu lasă un asemenea timp de reacţie. De exemplu, bolnavii de pojar devin contagioşi cu până la patru zile înainte de apariţia pe piele a erupţiei specifice bolii. Ca urmare, pot transmite virusul multor altor persoane cu mult înainte să afle cineva că ei ar fi infectaţi.

Mulţi încă mai cred că eradicarea este posibilă pentru anumite boli. Se fac în permanenţă eforturi pentru eradicarea poliomielitei şi a bolii viermelui de Guineea; ambele au fost eliminate din multe regiuni, însă rămân endemice în câteva ţări. Din 2008, Centrul Internaţional Carter pentru Eradicarea Bolilor a declarat că alte cinci boli ar putea fi eradicate: filariaza limfatică (elefantiazis), pojarul, oreionul, rubeola şi cisticercoza.[3]

  1. Vaccinul antipolio are legătură cu HIV?

În anii 1990, unii critici au început să susţină că numărul de cazuri de sindrom imuno-deficitar dobândit (SIDA) creştea din cauza unui vaccin antipolio activ, cu forme atenuate, administrat în Africa anilor 1950. Cei care formulau aceste acuzaţii susţineau că pentru producerea vaccinului se folosiseră celule de cimpanzeu care fuseseră contaminate cu un virus care îi afectează uneori pe cimpanzei: virusul imuno-deficienţei simiene sau SIV. Acuzatorii afirmau că, atunci când vaccinul le-a fost făcut copiilor din Africa, SIV a suferit mutaţii şi a devenit virusul imuno-deficienţei umane, care provoacă SIDA.

S-a demonstrat însă că acuzaţiile erau false din mai multe motive. În primul rând, vaccinul antipolio atenuat era produs nu cu celule de cimpanzeu, ci cu celule de maimuţă. Vaccinul a fost ulterior verificat cu o tehnică ce poate detecta ADN-ul viral (tehnica de reacţie în lanţ a polimerazei) şi s-a dovedit că nu conţinea nici SIV, nici HIV.

Cercetătorii de la Universitatea Birmingham din Alabama au demonstrat în 2006 că, în timp ce HIV era de fapt un derivat al SIV, cimpanzeii din Camerun care fuseseră infectaţi cu SIV în anii 1930 erau sursa cea mai probabilă a epidemiei de SIDA – cu mai multe decenii înainte ca vaccinul antipolio cu forme atenuate să fi fost testat în Africa.

  1. Vaccinul antipolio are legătură cu cancerul?

Vaccinurile antipolio dezvoltate de Jonas Salk şi Albert Sabin la jumătatea secolului 20 au fost preparate cu celule de maimuţă. După mai mulţi ani, microbiologul Maurice Hilleman a găsit un virus de maimuţă în ambele vaccinuri – al 40-lea virus de maimuţă care era descoperit şi pe care l-a denumit Virusul Simian 40 (SV40). (Vaccinul inactivat al lui Salk, care fusese tratat cu formaldehidă, conţinea cantităţi foarte mici din acest virus. Vaccinul activ al lui Sabin era puternic contaminat.) Îngrijorat de eventualele efecte pe care virusul le putea avea asupra oamenilor, Hilleman l-a injectat unor hamsteri şi a descoperit că aproape toţi subiecţii experimentului au dezvoltat tumori canceroase masive. Însă panica iniţială provocată de această descoperire s-a calmat în faţa studiilor ulterioare.

În primul rând, hamsterii care au primit SV40 prin ingerare orală în loc de injectare nu au făcut cancer. Vaccinul activ al lui Sabin, care conţinea mai mult SV40 decât al lui Salk, a fost administrat oral. Studiile suplimentare au demonstrat cum copiii care au primit vaccinul lui Sabin nu au dezvoltat anticorpi pentru SV40; virusul a trecut pur şi simplu prin sistemul lor digestiv, fără să îi infecteze vreodată.

Astfel, mai rămânea doar vaccinul lui Salk, care conţinea o cantitate foarte mică de SV40, dar era administrat prin injectare. Studiile derulate timp de 8 ani, 15 ani şi 30 de ani după ce vaccinuri contaminate cu SV40 le-au fost administrate unor copii au constatat că, în rândul acestora, incidenţa cazurilor de cancer era aceeaşi ca şi în grupurile nevaccinate. Nu există deci dovezi credibile care să sugereze că SV40 ar fi provocat vreodată cancer la om.

Surse

  1. Varicella (Chickenpox) Vaccine Q&A. CDC. Accessed May 2010.
  2. AAAAI: Egg Allergy No Bar to Flu Shot. MedPage Today. Accessed May 2010.
  3. Disease considered as candidates for global eradication by the International Task Force for Disease Eradication. The Carter Center. Accessed May 2010.

http://www.historyofvaccines.org/content/articles/top-20-questions-about-vaccination

Ştiri